Lapte vegan concentrat dmBio, băutură concentrată de ovăz ecologică – Haferdrink Konzentrat 500 ml – test Velicios.ro

Tot mai multe persoane înlocuiesc laptele de vacă (sau de altă origine animală) cu băutură vegană, așa numitul lapte vegan, de exemplu lapte de ovăz, lapte de soia, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de cocos etc. O astfel de alternativă vegană la lapte oferă o băutură asemănătoare la gust cu laptele de vacă, ba chiar mai delicioasă, gata de folosit în absolut orice mod în care era folosit laptele normal (de băut simplu, de pus în cafea, de mâncat cu cereale, cu cacao, de adăugat în piure, de pus în rețete de prăjituri sau alte rețete culinare).

De ce lapte vegan, băutură vegetală? Rezultă avantaje nutriționale + evitarea cruzimii față de animale (mai ales cele din ferme industriale suferă îngrozitor, laptele de vacă este doar pentru viței, la fel cum laptele unei femei este doar pentru bebelușii săi…).

Bonus: cam tot laptele vegan de pe piață este ambalat UHT (rezistă mult la temperatura camerei și doar după ce este desfăcută cutia trebuie ținut la frigider) plus că este bio, adică ecologic, certificat! Altfel spus, natural, din plante ecologice, nemodificate genetic și fără substanțe periculoase. La polul opus, consumatorii ar trebui să conștientizeze că animalele de fermă sunt hrănite cu furaje ieftine, de obicei din plante modificate genetic și cu fel de fel de substanțe controversate, existând foarte puțină transparență la acest capitol…

Băutură concentrată de ovăz ecologică dmBio – Haferdrink Konzentrat 500 ml

În magazinele dm inclusiv în România se găsește în gama permanentă un produs inovator, poate chiar unic pe piața locală: băutură concentrată de ovăz ecologică – Haferdrink Konzentrat 500 ml. Marca este dmBio, deci produsul are certificare că provine din agricultură ecologică din Uniunea Europeană.

Acest lapte vegan concentrat vine cu 2 mari avantaje speciale:

  • este foarte compact, în ambalaj de 500 ml, dar va fi amestecat de consumator cu 1l de apă potabilă, rezultând 1,5 l de lapte vegan normal – o formulă care asigură mai puține deșeuri (un ambalaj de aproape 3 ori mai mic)
  • prețul este foarte avantajos, la momentul redactării articolului pe Velicios.ro, prețul afișat pe website-ul dm.ro era de 4,90 lei (nu trebuie să uităm că este echivalentul a 1,5 l lapte vegan)

Rezultă așadar un produs foarte ieftin raportat la calitate, o caracteristică posibilă prin statutul de produs marcă proprie a unui retailer internațional foarte puternic, dm, care chiar are în politica sa sprijinirea veganismului, prin numeroase inițiative, mai ales pe piața sa de origine – Germania.

Experiența gustativă poate fi ajustată individual, spun cei de la dm. Mai exact, se poate pune mai multă sau mai puțină apă, rezultând gustul preferat.

În plus, puteți folosi produsul concentrat în anumite rețete sau în anumite situații în care înlocuiește iaurtul de băut (imaginația nu are limite).

Descrierea produsului Băutură concentrată de ovăz ecologică dmBio conform dm

„Băutura concentrată de ovăz de la dmBio este partenerul dvs. perfect. Trebuie doar să amestecați concentratul cu apă și îl puteți savura în cafea, în muesli, în mâncăruri dulci sau pur. Un pachet produce 1,5 litri de băutură delicioasă de ovăz. Raportul de amestec poate fi ajustat individual, astfel încât puteți decide singur dacă aveți chef de o experiență gustativă intensă sau neutră. Aceasta este delicioasa băutură de ovăz de la dmBio”.

Ce ingrediențe conține Laptele vegan concentrat dmBio din ovăz

Ingrediente menționate pe ambalaj: Apă potabilă, 31% ovăz integral, ulei de floarea-soarelui, sare de mare. – *din agricultura ecologică

Informații nutritive medii per 100 ml Haferdrink Konzentrat 500 ml dmBio

Valoare calorică: 533 kJ / 127 kcal
Grăsimi: 4,3 g
Grăsimi, din care acizi grași saturați: 0,6 g
Carbohidrați: 18 g
Carbohidrați, din care zahăr: 15 g
Fibre: 2,7 g
Proteine: 2,5 g
Sare: 0,27 g

Nu uitați, produsul se va dilua 1:3, deci valorile de mai sus se pot împărți la 3 pentru a afla valorile nutriționale finale.

Produsul are recenzii pozitive în general, nota 4,2 din 5 pe dm.ro, din 555 de recenzii internaționale! L-am testat și noi, la Velicios.ro – portal web vegan / plant-based – și putem spune că ne-am impresionat, devenind un produs preferat!

Calificativ oferit de Velicios.ro: Foarte bine

Context: Portalul web Velicios.ro, un proiect web independent dedicat românilor interesați de stilul de viață vegan, alegeri sustenabile, protecția mediului înconjurător în ansamblu și inclusiv a animalelor, prezintă produse vegan comercializate și în România. Scopul este de a informa, aceste mesaje fiind nepublicitare. Articolele cuprind informații obiective și note de subiectivitate din partea autorilor – vegani, desigur.

Testul Velicios.ro se dorește a fi cât mai obiectiv, nu este un mesaj publicitar! Desigur, partea de gust este subiectivă.

Nu uitați, astfel de produse au un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, în raport cu cele care conțin produse de origine animală. Dincolo de orice discuții legate de sănătate, este cert că aceste produse sunt o alegere bună pentru a evita cruzimea împotriva animalelor, exploatarea acestora în industria alimentară convențională…. Puteți alege alimente fără cruzime, fără compromis la partea de gust – pur și simplu velicios!

Răzvan Iancu – coordonator în comunitatea Velicios.ro