Îndrăgesc gusturile Indiei, au foarte multe rețete original vegane, deci nici măcar nu trebuie să improvizăm sau să adaptăm pentru a fi rețete plant based (de post, vegane). În India, se estimează că între 20% și 40% dintre locuitori au un astfel de regim alimentar.
Dal (sau dhal) este un fel de mâncare din bucătăria indiană, însemnând de obicei mâncare de linte (sau oricum din leguminoase uscate decorticate – pe lângă linte, poate fi din năut, mazăre sau fasole).
Ingrediente rețetă vegană Dal de gulii:
• 2 bucăți mici de gulii (sau una mare)
• 1 cană linte roșie
• 2 pahare cu apă
• 1 roșie tăiată cuburi
• 3-4 căței de usturoi
• 1/2 morcov
• 1 ceapă tăiată mărunt
• 1/2 pahar cu lapte vegetal (băutură de soia, orez, ovăz etc.)
• condimente: curry, turmeric, chimion, coriandru, fulgi de chilli (opțional), sumac, șofran galben, paprika, fenicul, mentă
Pentru servire: orez fiert, zeamă de lămâie și șofran roșu.
Dal de gulii – modalitate de preparare
Am pus câteva linguri de apă în tigaie, am pasat usturoiul, ceapa tăiată mărunt și morcovul ras mărunt. Am călit vreo 5 minute. Am adăugat roșia, am lăsat câteva minute, apoi am adăgat și guliile.
Am clătit lintele, am strecurat de apă și am adăugat în tigaie. Acum urmează condimentele după gust și apa. După ce am fiert lintea pe foc mic, am adăugat și laptele vegetal. Am servit cu orez, câteva picături de zeamă de lămâie și un praf de șofran roșu.
Poftă bună!
Context: Portalul web Velicios.ro, un proiect web independent dedicat românilor interesați de stilul de viață vegan, alegeri sustenabile, protecția mediului înconjurător în ansamblu și inclusiv a animalelor, prezintă produse vegan și rețete utile vegan plus orice alte informații relevante.
Nu uitați, astfel de produse au un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, în raport cu cele care conțin produse de origine animală. Dincolo de orice discuții legate de sănătate, este cert că aceste produse sunt o alegere bună pentru a evita cruzimea împotriva animalelor, exploatarea acestora în industria alimentară convențională…. Puteți alege alimente fără cruzime, fără compromis la partea de gust – pur și simplu velicios!
Xénia Marosi – colaborator în comunitatea vegan Velicios.ro