Tofu ecologic, afumat K take it veggie – preparat vegan, alternativă la brânză și chiar carne

Denumirea de tofu nu este foarte atractivă pentru persoanele care nu sunt vegane, căci gândul merge spre unele preparate de post, mai puțin reușite. Însă în prezent există multe tipuri de tofu „modern”, mult mai gustos, care poate înlocui brânza sau chiar carnea în diverse mâncăruri. Tofu poate fi condimentat, marinat, afumat, fel de fel de combinații cu mirodenii și condimente.

Este tofu sănătos? Este, cu siguranță! Spre deosebire de alte alternative vegane la brânză, are ingrediente simple de obicei – boabe de soia (nemodificate genetic!), apă, un agent de întărire și eventual sare, fum, condimente. Conținutul de proteine este foarte mare, aprox. 20%! Există de asemenea un conținut apreciabil de fibre. Tofu este vegan prin natura sa, o rețetă în mod convențional realizată fără ingrediente de origine animală (deci fără suferință pentru animale și mai sustenabil față de mediul înconjurător)

Tofu ecologic, afumat K take it veggie – preparat de post / plant based

În gama K take it veggie (marcă proprie Kaufland) există sortimente de tofu cu adevărat remarcabile, excelente din punct de vedere calitate / preț. Mai mult decât atât, produsele sunt eco / bio, deci conțin boabe de soia din agricultură ecologică controlată din Uniunea Europeană!

În acest articol prezentăm produsul Tofu ecologic, afumat K take it veggie, produs inclusiv testat de Velicios.ro – portal web dedicat stilului de viață vegan, sustenabil, fără cruzime față de animale.

Format pachet: carton, care conține 2 bucăți de tofu, vidate: 2 x 175 g, adică un total de 350 g per produs

Este un produs refrigerat, disponibil permanent în magazinele Kaufland și în România, de obicei cu termen de valabilitate de 1-2 luni. După ce o bucată este desfăcută din ambalajul din plastic, la frigider rezistă în bune condiții câteva zile.

Produsul are o consistență foarte bună, se taie ușor, are un gust plăcut afumat, care duce cu gândul la cașcaval afumat sau chiar la carne afumată. Se poate consuma simplu, la mic dejun, în diverse combinații, dar este excelent și prăjit sau preparat la cuptor, alături de diverse mâncăruri – varză călită și mămăligă, orez, mazăre – tocăniță, cartofi prăjiți sau la cuptor etc. Poate fi mărunțit și folosit în lasagna sau musaca. În funcție de imaginație, poate fi apreciat în multe preparate.

Ce este K-take it veggie

Gama K-take it veggie este o marcă proprie Kaufland (discount hipermarket), existentă în țările unde acest lanț de retail este prezent. Sub marca K-take it veggie, Kaufland propune diverse produse în special vegane, dar și vegetariene. Produsele pot sau nu să aibă menționat producătorul. De obicei, raportul calitate / preț este excelent, așa cum se întâmplă în cazul mărcilor proprii de retailer. Sunt excluse multe costuri în special pe partea de marketing, iar volumele mai mari de vânzări permit magazinului să propună prețuri avantajoase.

Ingrediente Tofu ecologic, afumat K take it veggie

Eticheta poate fi considerată foarte curată: soia din agricultură ecologică controlată, apă, agent de întărire sulfat de calciu, sare de mare, fum de lemn de fag.

Producător: Soja Food GmbH Germania, pentru rețeaua Kaufland. Atenție, această informație se poate modifica în timp, dacă cei de la Kaufland vor decide să schimbe furnizorul, dar să păstreze formatul produsului. Într-o astfel de situație, si rețeta ar putea fi schimbată.

Valori nutriționale Tofu ecologic, afumat K take it veggie

Declarație nutrițională per 100 g:

  • energie: 774kJ / 186 Kcal
  • grăsimi: 11 g (din care acizi grași saturați 1,8 g)
  • glucide: 1,3 g (din care zaharuri 0,6 g)
  • fibre: 2,5 g
  • proteine: 21 g
  • sare: 1,2 g

Preț aproximativ în Kaufland: 9 lei / pachet 350 g

Concluzie Tofu ecologic, afumat K take it veggie

Produsul Tofu ecologic, afumat K take it veggie impresionează prin raportul calitate / preț. Textură, gust, ingrediente, valori nutriționale – toate recomandă acest produs pentru meniul veganilor, dar și al celor care îți doresc să facă pasul spre o viață mai sustenabilă și mai sănătoasă.

Calificativ oferit de Velicios.ro: Foarte bine

Context: Portalul web Velicios.ro, un proiect web independent dedicat românilor interesați de stilul de viață vegan, alegeri sustenabile, protecția mediului înconjurător în ansamblu și inclusiv a animalelor, prezintă produse vegan comercializate și în România. Scopul este de a informa, aceste mesaje fiind nepublicitare. Articolele cuprind informații obiective și note de subiectivitate din partea autorilor – vegani, desigur.

Testul Velicios.ro se dorește a fi cât mai obiectiv, nu este un mesaj publicitar! Desigur, partea de gust este subiectivă.

Nu uitați, astfel de produse au un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, în raport cu cele care conțin produse de origine animală. Dincolo de orice discuții legate de sănătate, este cert că aceste produse sunt o alegere bună pentru a evita cruzimea împotriva animalelor, exploatarea acestora în industria alimentară convențională…. Puteți alege alimente fără cruzime, fără compromis la partea de gust – pur și simplu velicios!

Răzvan Iancu – coordonator în comunitatea Velicios.ro